News
Bursele sociale nu vor fi reduse, chiar dacă fondul total pentru bursele elevilor va scădea, comparativ cu anul 2024, a ...
Mai mult de jumătate dintre hainele aflate în garderobele francezilor rămân nefolosite, arată un studiu publicat miercuri de ...
Ucraina şi Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri, au anunţat joi oficialităţi de la Kiev şi Moscova, parte a ...
Ministrul spaniol al drepturilor sociale, Pablo Bustinduy, i-a transmis joi preşedintelui american Donald Trump că, pentru a ...
Federația Română de Șah (FRȘ), în calitate de beneficiar, a semnat în data de 25.06.2025, contractul de finanțare ...
De acum este oficial: Cristiano Ronaldo este vechiul și noul jucător al celor de la Al-Nassr, starul portughez prelungindu-și ...
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat joi în legătură cu protestele studenţilor privind reducerea ...
Oamenii au nevoie să știe dacă fac bine ceea ce fac. De obicei așteptarea este ca liderii să le comunice oamenilor „feedback” ...
Din acest an, mesajele despre „sare şi grăsimi” sau „minimum 2 litri de apă” dispar din pauzele publicitare ale ...
Şeful diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski a apreciat joi că o nouă cursă a înarmării ar putea grăbi prăbuşirea 'regimului' ...
Un bărbat în vârstă de 27 de ani înarmat cu un cuţit a fost împuşcat mortal de poliţie, joi, în oraşul german Wangen, situat ...
O societate pe acțiuni în care statul este acționar 100% plătește sinecuri de 11.000 de euro pe lună. SAPE SA are ca ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results