资讯

HOME; Video on demand; Un milion de euro și Musi! Becali i-a convins pe dinamoviști să-l lase pe Politic la FCSB. Cu banii obținuți, Dinamo vrea să-l ia pe Ianis Stoica.
13 din 48 de echipe s-au calificat deja la Mondialul din 2026. În acest moment, tabloul turneului final a început să se contureze, treptat. Iată lista completă a celor 13 naționale care și-au asigurat ...
Noul antrenor al lui Inter Milano, Cristi Chivu, a condus deja prima ședință de pregătire la Appiano Gentile, la doar câteva ore după ce clubul italian a anunțat oficial că tehnicianul român a semnat ...
Acerbi poate ajunge gratis sub comanda lui Inzaghi. Simone Inzaghi vrea să-și întărească defensiva la Al Hilal cu internaționalul italian Francesco Acerbi, fostul său elev de la Inter Milano și ...
Pentru Lamine Yamal cerul e limita! Atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. Pentru că, la 16 ani, copilul-minune al fotbalului mondial a câștigat deja Euro 2024 cu naționala Spaniei, iar ...
Jucătorul german și-a adjudecat primul game al înfruntării, iar imediat după au urmat niște secvențe inedite. Zverev a scos altă rachetă, iar cu cea cu care a început meciul s-a îndreptat spre ...
România U21 s-a impus în fața Georgiei U21 cu scorul de 1-0, într-un meci amical desfășurat înainte de EURO 2025 U21. Selecționerul României U21 a mărturisit că nu știe încă la ce jucători va renunța ...
Andrea Carnevale, fostul coechipier al lui Diego Armando Maradona la Napoli, le-a dezvăluit italienilor povestea tragică a vieții sale. Carnevale a câștigat de două ori Scudetto alături de Napoli, ...
Narcis Răducan și își asumă un nou rol: cel de profesor. După o carieră amplă în fotbal, în care a fost jucător, antrenor, manager și analist TV, fostul mijlocaș a anunțat că este pregătit să predea.
Min. 71: GOOOL ROMÂNIA! Borza scapă singur în partea stângă, șutează la poarta lui Kharatishvili, acesta parează, dar mingea intră în poartă. Min. 69: Ocazie România! Zoran Mitrov execută bine o ...
Candidatul naţionalist, sprijinit inclusiv de extrema dreaptă, Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia de duminică, un eşec major pentru guvernul pro-UE al ţării. Karol Nawrocki, ...
Finala Champions League dintre PSG și Inter Milano, scor 5-0, a atras personalități importante din lumea fotbalului, dar nu numai. După meci, Khabib Nurmagomedov, fostul luptător din UFC, cu un record ...